Skip to main content

Ca și toate celelalte mijloace de transport, bicicletele electrice nu sunt lipsite de probleme tehnice ce apar în urma exploatării dese a mecanismelor. În acest articol, îți voi povesti despre cele mai des întâlnite probleme la bicicletele electrice, cum să te lupți cu acestea și cum să previi apariția în cazul unei biciclete noi.

Probleme cu Bateria Bicicletei

Bateria este cea mai importantă și, din păcate, cea mai vulnerabilă piesă din întreaga bicicletă. Deseori, aceasta are de suferit atunci când proprietarii, neștiind de consecințele fatale, încearcă să spele bicicleta cu un sistem ce folosește apa sub presiune mare. În cazul în care bateria nu este special proiectată pentru un astfel de mediu, șansa de a deregla modul de funcționare este extrem de mare.

O altă metodă prin care bateriile ies din uz înainte de timp este descărcarea excesivă a acesteia. Nu este recomandat ca bateriile să fie descărcate până la momentul în care nu mai rămâne nici un pic de energie în acestea. Deseori, această procedură poate cauza incapacitatea bateriei de a se mai reîncărca, problemă ce se rezolvă doar prin schimbarea acestei piese.

Temperaturile preaînalte sau suprajoase sunt de asemenea o cauză a problemelor cu bateria. Deși acestea nu pot scoate complet din uz o baterie, piesa ce va fi expusă la temperaturi înalte sau joase va avea o autonomie cu mult mai mică decât piesa ce va fi expusă la o temperatură cât de cât constantă.

Vezi și: Durata de viață a bateriei la bicicletă electrică

Probleme la Motor

Un element extrem de important în mecanismul bicicletei. Această piesă nu este însă la fel de capricioasă ca bateria, problemele acestuia pot fi combătute prin simpla schimbare a pieselor ce au început să se uzeze. Una din complicațiile ce pot fi ușor înlăturate cu ajutorul acestui tip de profilactică este zgomotul des întâlnit la motoarele bicicletelor. Acesta poate fi cauzat de piesele uzate sau de bucăți de metal ce au nimerit în mecanism.

O problemă destul de des întâlnită la multe modele de bicicletă este stoparea funcționării motorului. Această problemă este mai mereu cauzată de pierderea conexiunii între controlerul bicicletei și motorul propriu-zis. Pentru a înlătura această problemă este de ajuns să faci un control la toate firele ce leagă mânerul cu motorul și să înlocuiești pe acelea ce sunt rupte sau deteriorate. Dacă vrei să faci puțină profilactică, poți schimba toate firele deodată.

Probleme cu Fire și Conexiuni

Din cauza șocurilor cauzate de drum dar și a vibrațiilor destul de frecvente, unele fire și conexiuni din cadrul bateriei sau a motorului pot să slăbească sau chiar să cadă. Această problemă poate duce la pierderea puterii sau la incapacitatea completă a ciclistului de a folosi motorul electric. Această problemă se rezolvă foarte ușor, tot ce trebuie să faci este să schimbi cablurile uzate sau să le conectezi înapoi la piesa în cauză. Dacă nu ai asemenea probleme, poți face un control lunar a cablurilor și a conexiunilor pentru a te asigura că nu vei întâlni niciodată un astfel de neajuns la bicicleta ta.

Probleme la Sistemul de Frânare

Trebuie să începem cu manetele ce pun în acțiune sistemul de frânare. În cazul în care aceste manete sunt îndoite sau rupte în urma unor căzături, trebuie să le repari sau, mai bine, schimbi imediat. Aceste manete sunt proiectate să lucreze într-o poziție anumită, îndoirea acestora poate cauza scăderea eficacității sistemului de frânare care are o importanță vitală în cazul în care folosești bicicleta în trafic. Dacă a avut de suferit și altă parte a sistemului de frânare, este mai bine să-l schimbi în întregime. Este recomandat să dai voie unui expert să se ocupe de schimbarea sistemului de frânare.

În cazul în care nu a întâlnit încă nicio problemă cu sistemul de frânare, nu este cazul să te relaxei. În urma exploatării destul de dese a acestuia, discurile se uzează și nu vei mai avea aceeași eficacitate, de aceea îți recomand să faci un control lunar a întregului sistem și în cazul că observi vreo piesă uzată, trebuie să o schimbi imediat.

Probleme cu Accelerația

Majoritatea bicicletelor electrice sunt echipate cu o manetă ce pune în mișcare motorul și produce accelerația dorită. Mulți oameni însă nu știu cum să folosească corect această manetă, ceea ce poate cauza în perspectivă ieșirea din uz a firului ce conectează motorul de manetă. Pentru a previne această problemă destul de enervantă, trebuie să ridici și cobori maneta lin, fără mișcări bruște care ar putea cauza deteriorarea firului. În cazul în care acesta este deja deteriorat, nu este o mare problemă să-l schimbi de sinestătător.

Probleme cu Lanțul

Deși nu este o piesă destul de observată, lanțul ce face legătura dintre roata și motorul bicicletei are un rol extrem de important. Acesta transmite toată puterea motorului către roată, ceea ce îl face extrem de vulnerabil și ușor de uzat. De obicei, cauza principală a apariției unor probleme este timpul. Cu cât mai mult folosești un lanț, cu atât mai mult se uzează. Pentru a nu nimeri într-o situație neplăcută, este de dorit să controlezi periodic starea lanțului și în cazul în care observi ceva deteriorări, să-l schimbi imediat.

Probleme cu Asistența la Pedalare

Deseori, senzorii magnetici care reglează cantitatea de asistență la pedalare ce trebuie furnizată sunt deviați, ceea ce poate duce la dereglarea acestui parametru. În acest caz, nu veți putea face nimic de sinestătător, cea mai bună variantă pentru a repara această dereglare este consultarea unui mecanic ce se specializează pe biciclete mecanice și electrice. În cazul în care nu ați întâlnit o astfel de problemă dar vreți să o evitați, încercați să nu mișcați locul roților și a pedalelor, iar dacă este neapărat nevoie de o asemenea ajustare, mergeți la un mecanic care vă va ajuta să le mișcați fără a deregla senzorii.

Concluzia

Bicicletele electrice sunt destul de capricioase în cazul în care nu ai grijă de piesele cele ai fragile. Dacă vei controla regulat toate piesele și nu vei suprasolicita motorul, bateria sau alte piese, bicicleta ta nu va avea nici o dereglare. În acest articol vei găsi atât rezolvările cât și profilactica pentru unele probleme ce pot fi întâlnite la majoritatea bicicletelor electrice.

Dan Cernea

Dan Cernea

Sunt un ciclist semi-profesionist și ador acest sport. Am peste 20,000 km parcurși și am schimbat 12 biciclete profesioniste. Am lansat site-ul BikePro împreună cu doi prieteni ca să popularizăm ciclismul și să ajutăm începătorii în alegerea produselor de calitate.