Bicicliștii, la fel ca alți participanți ai traficului rutier, sunt obligați să respecte o listă de reguli stricte pentru a-și asigura propria siguranță, dar și a celor din jur. În acest articol vei descoperi tot ce trebuie să știi despre legislația rutieră pentru bicicliști și vei primi câteva sfaturi utile pentru a spori siguranța cu care te deplasezi.
Pentru a te deplasa prin oraș cu ușurință recomandăm deplasarea cu o bicicletă electrică. Vezi articolul nostru cu top biciclete electrice.
Ce prevede legea în privința bicicliștilor?
În prezent, România nu dispune de o legislație specială ce va conține doar regulile ce ține de bicicliști. Legile ce reglementează deplasarea regulamentară a bicicliștilor se conțin în Codul Rutier și Regulamentul de Aplicare. Aceste culegeri de legi au fost ultima dată modificate în urma Hotărârii Guvernului nr. 965 \ 2017, schimbare ce a adus îmbunătățiri privind siguranța bicicliștilor pe drumurile publice.
Bicicleta, din punctul de vedere a legii, este un vehicul ce stă pe aceeași treaptă cu motocicletele și mașinile, de aceea trebuie să fii la curent cu cele mai noi actualizări a Codului Rutier dacă intenționezi să circuli pe drumuri publice. Una dintre cele mai importante reguli de circulație interzic circulația bicicletelor pe trotuare, bicicliștii fiind obligați să circule doar pe partea laterală a drumului ,respectând sensul de mers, sau pe piste special amenajate. Mersul cu bicicleta pe trotuar fără un marcaj special poate fi pedepsit de lege.
Drumurile naționale și europene sunt deschise spre a fi folosite de bicicliști și circulația pe acestea se interzice doar în cazul în care există indicatoare respective. Autostrăzile însă nu pot fi folosite sub nicio formă de bicicliști, datorită faptului că circulația vehiculelor ce nu pot depăși viteza de 50 km/h este interzisă.
Vârsta minimă a bicicliștilor ce vor să folosească drumurile publice este de 14 ani. Este important să aveți actul de identitate în timpul deplasării.
Șoferilor li se recomandă să mențină o distanță laterală de minim 1,5 m de bicicletă la depășirea acesteia.
Dotări Necesare Pentru o Circulație Legală și Sigură
Pentru a respecta în totalitate legile impuse de Regulamentul de aplicare al Codului Rutier, fiecare biciclist este obligat să-și doteze bicicleta cu echipamentul corespunzător.
Dotările unei biciclete includ:
- Stopuri de bicicletă – dispozitiv ce înștiințează alți participanți ai traficului când frânezi. Acesta este de obicei montat în partea din spate a bicicletei și este alimentat de forța de frecare a roții sau de baterii.
- Ghidon – partea bicicletei ce permite biciclistului să schimbe direcția de deplasare și să evite obstacolele trebuie să fie menținut într-o stare funcțională.
- Sistem de frânare – acesta trebuie să asigure o oprire cât mai rapidă și mai sigură a bicicletei ce se află în mișcare.
- Far alb sau galben – acest dispozitiv este de obicei alimentat de baterii și are menirea de a face vizibil drumul pe timp de noapte dar și de a oferi posibilitatea de a te vedea vehiculelor ce merg pe contrasens. Acesta poate fi un far clasic sau cu LED și trebuie montat în partea din față a bicicletei sau chiar pe ghidon.
- Claxon – poți să-ți montezi un claxon ce are o tonalitate și intensitate similară cu cele ale autovehiculelor
- Un dispozitiv fluorescent-reflectorizant roșu – acesta devine vizibil atunci când este luminat de farurile altor vehicule și te face vizibil pe timp de noapte. Dispozitivul trebuie montat în partea din spate a bicicletei și poate fi în număr de trei sau patru pentru a spori lumina reflectată și, prin extensie, siguranța.
- Ochi de pisică – dispozitiv ce trebuie montat pe spițele roților, astfel, roțile fiind în mișcare, acestea vor forma un cerc continuu. De regulă acestea au o culoare portocalie, dar poți opta și pentru alte nuanțe de verde, galben sau gri.
Dacă plănuiești să exploatezi drumurile publice și pe timp de noapte trebuie să știi că este obligatoriu să ai montat un sistem de iluminare a bicicletei, atât în interiorul localităților cât și în afara acestora. Lipsa unui astfel de sistem va aduce la aplicarea unei amende.
Remorcele pentru bicicletă sunt permise doar în cazul în care aceasta este formată dintr-o singură axă și este relativ ușoară. Aceasta trebuie la fel dotată cu un sistem de iluminare nocturnă și un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roșie montat în partea din spate a acesteia.
Vezi și: Câte tipuri de biciclete există?
Reguli de Circulație în Trafic Pentru Bicicliști
Pentru a evita situațiile în care ai putea pune în pericol viața și sănătatea proprie și a celor din jur ești obligat să cunoști obligațiile și interdicțiile tale ca biciclist și participant al traficului rutier.
Obligațiile Bicicliștilor în Trafic
- Prezența permanentă a unui act de identitate valabil în momentul în care folosești drumul public
- Dacă te întâlnești cu alți bicicliști în trafic sunteți obligați să mergeți pe un singur rând. Circulația în paralel este permisă doar în cazul în care sunt organizate concursuri sau manifestații.
- Bicicleta ce o folosești trebuie să dispună de tot echipamentul prevăzut de Codul Rutier
- Îmbrăcăminte ce o folosești pe timp de noapte trebuie să conțină neapărat elemente fluorescent-reflectorizante
Interdicții Pentru Bicicliști în Trafic
- Să folosești drumurile publice spre a lua lecții de ciclism
- Să folosești trotuarele în lipsa unor piste pentru bicicliști
- Să folosești doar o mână pentru a controla ghidonul sau doar un picior pentru a controla pedalele
- Să mergi în paralel cu alt sau alți bicicliști
- Să transporți o altă perrsoană cu ajutorul bicicletei. Interdicția nu se aplică bicicletelor special create pentru a fi folosite de mai multe persoane și bicicletelor dotate cu scaune speciale pentru copii de până la șapte ani și care sunt conduse de o persoană majoră.
- Să folosești bicicleta atunci când sistemele de frânare sau cele de semnalizare sonore nu funcționează
- Să fii remorcat, tras sau împins de alt vehicul sau să te ții de un alt vehicul ce se află în mers
- Să traversezi strada pe trecerea de pietoni în timp ce ești pe bicicletă
- Să folosești bicicleta pe străzile ce sunt acoperite cu gheață, polei sau zăpadă
- Să mergi cu bicicleta fără să menții contactul ambelor roți cu asfaltul
- Să folosești autostrada
- Să staționezi cu bicicleta pe drumurile publice pe timp de noapte
- Să folosești alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament în afară de cazurile în care trebuie să te încadrezi regulamentar ca să virezi la stânga în intersecții
- Să circuli cu bicicleta sub influența alcoolului, drogurilor sau a altor substanțe stupefiante cu efecte similare acestora
- Să transporți orice obiect ce poate incomoda sau pune în pericol conducerea bicicletei sau ceilalți participanți la trafic
Purtarea unei căști de protecție este recomandată și încurajată pentru a spori siguranța biciclistului, însă acest lucru nu este obligatoriu. Dacă folosești bicicleta în parcuri sau grădini publice trebuie să te asiguri că oferi prioritate pietonilor și nu incomodezi circulația acestora.
În prezent, punctul de amendă este de 145 de lei, iar dacă nu respecți regulile impuse circulației bicicletelor pe drumurile publice, amenda poate conține de la șase până la opt puncre de penalizare, ceea ce înseamnă că valoarea amenzii se începe de la 870 de lei și ajunge până la 1200 de lei.
Cum să sporești siguranța deplasării pe bicicletă?
Indiferent de situația în care te afli, există câteva metode sigure de a asigura un nivel înalt de siguranță pentru tine și cei din jur. Această parte a articolului îți va dezvălui câteva trucuri pentru a fi mereu în siguranță.
Mersul cu bicicleta pe timp de noapte
- Nu te limita la dispozitivele prevăzute de Codul Rutier. Chiar dacă nu este obligatorui, o vestă reflectorizantă îți va spori șansele de a fi văzut de șoferii altor vehicule, mai ales dacă plănuiește să folosești drumuri ce au iluminație slabă pe timpul nopții, sau nu o au deloc. De asemenea, poți achiziționa bandă adezivă reflectorizantă pentru a o lipi pe cască, picioare sau mâini, ceea ce va spori vizibilitatea.
- Dacă ai vreo problemă cu bicicleta în timpul nopții, nu staționa pe carosabil. Dacă problema nu poate fi rezolvată destul de repede, găsește un loc cât mai departe de zona în care circulă mașinile.
- Respectă în totalitate toate cerințele descrise în Codul Rutier și nu încerca să eviți legile ieșind pe timp de noapte fără echipamentul și dotările necesare cum ar fi farurile sau ochii de pisică.
- Asigură-te că bicicleta ta este echipată cu un far cu lumină puternică, mai ales pentru cursele lungi în timpul nopții. Pentru a economisi pe baterii, poți opta pentru un far de tip generator, care va lucra atât timp cât se va învârti roata din spate.
Mersul pe bicicletă pe timp de ploaie
- Asigură-te că deții îmbrăcăminte ce poate menține căldura corpului, în special pentru extremitățile acestuia (mâini, picioare, cap). Alege o pereche de mănuși rezistente la condiții naturale extreme, iar în picioare ar fi mai bine să ai o pereche de bocanci prevăzuți cu un strat de blană sau material călduros în interior.
- Evită să porți haine lungi ce te pot incomoda și ține minte că în timp ce pedalezi corpul tău produce o cantitate mai mare de căldură în comparație cu atunci când mergi.
- Ar fi bine să dotezi bicicleta cu o pereche de anvelope ce pot fi folosite iarna pe zăpadă și gheață. De asemenea, nu uit de apărătoarele ce vor preveni ca stropii de zăpadă topită și material antiderapant de pe șosea să te murdărească sau ude.
- Pe cap poți purta o căciulă groasă, însă fii atent ca aceasta să nu incomodeze mobilitatea capului și capacitatea de a vedea tot ce se petrece în trafic.
- Dacă asfaltul mai este un pic umed după zăpada topită, evită manevrele rapide și încearcă să frânezi și să schimbi direcția mai lent ca de obicei
Mersul cu bicicleta în zonele aglomerate ale orașului
Cel mai periculos mediu pentru un biciclist este traficul în orele de vârf a orașelor mari. În aceste momente, este nevoie de atenție maximă.
- Nu asculta muzică sau orice altceva la căști deoarece vei fi lipsit de posibilitatea de a auzi ce se petrece în jurul tău.
- Poți monta o oglindă ce te-ar ajuta să vezi ce se întâmplă în spatele tău în timp ce mergi. Cel mai potrivit loc pentru aceasta este pe ghidon în partea dreaptă, poți însă să dotezi bicicleta cu două oglinzi, câte una pe fiecare parte.
- Înainte ca să schimbi sensul de mers sau să iei o curbă trebuie să semnalizezi cu mâna în ce direcție mergi, pentru a evita loviturile din spate sau lateral a mașinilor din spatele tău.
- Asigură-te că bicicleta este dotată cu toate sistemele de siguranță posibile, la fel ca și tine. Poartă protecție pentru cap, mâini, genunchi și coate. De asemenea, poți purta o pereche de ochelari.
- Circulă cu o mai mare atenție lângă camioane mari sau tiruri, șoferii acestora au o zonă oarbă cu mult mai mare decât șoferii obișnuiți.
- Nu purta bagaje mari pe bicicletă, un rucsac sau o mică borsetă îți va permite să manevrezi mai ușor și în siguranță prin trafic.
- Mașinile ce staționează pot fi un pericol la fel de mare ca și cele care se deplasează deoarece unii șoferi nu se asigură atunci când deschid portiera și te poți lovi cu ușurință de ea.
- Folosește mereu banda de lângă bordura, aceasta fiind cea mai sigură bandă pentru cicliști. Atunci când ai nevoie să faci o manevră, asigură-te că banda pe care vrei să virezi este destul de liberă pentru a-ți permite să schimbi banda în siguranță.
Află care este cea mai ușoară bicicletă din lume în articolul nostru.
Aplicații și dispozitive utile pentru siguranță în trafic
Datorită faptului că trăim într-o lume dezvoltată, tehnologiile informaționale au capacitatea de a ajuta fiecare participant la trafic, de la șoferul automobilului până la biciclist. Iată o listă de dispozitive și aplicații ce pot fi utile.
- GPS – cel mai evident component al acestei liste, Global Positioning System, sau mai ușor, GPS, este folosit de majoritatea participanților la trafic. Acesta eîți permite să stabilești cel mai rapid și ușor de parcurs traseu, de asemenea, poți afla dacă există porțiuni închise de drum sau dacă au avut loc accidente ce pot forma ambuteiaje.
- Camera video – camera video montată pe cască sau ghidon înregistrează drumul pe care îl parcurgi și în situații extreme poți avea dovezi clare că tu ești acel participant al traficului care a respectat toate regulile de circulație rutieră. Un alt tip de cameră este acel ce se montează doar pe ghidon și îți permite să vezi ce se întâmplă în spatele tău în timp ce te deplasezi.
- Ciclocomputer – un dispozitiv pentru oamenii ce vor să cunoască parametri ca: viteza cu care se deplasează, durata de timp, distanța ce o parcurgi. Toate aceste date sunt colectate în dependență de numărul de rotații a roții. Însăși aparatul se montează pe una dintre spițele roții și trimite aceste date direct pe smartphone-ul biciclistului.
- Semnalizatoare – dacă nu ai dorința de a arăta de fiecare dată în ce direcție vei vira cu mâna, există semnalizatoare ce sunt activate cu niște butoane de pe ghidon și, exact ca la toate mașinile, arată direcția cu ajutorul unor luminițe. De asemenea, există semnalizatoare ce avertizează alte vehicule când vei frâna.